Politica

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR va fi citită în Parlament. De câte voturi are nevoie pentru a trece

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR va fi citită în Parlament. De câte voturi are nevoie pentru a treceMoţiunea a fost iniţiată de PSD şi UDRM după ce Guvernul Orban şi-a asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Potrivit legii, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Iar dezbaterea moţiunii de cenzură are loc la cel mult trei zile de la dată când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Vineri, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, preciza că „matematic” ar exista 232 de voturi pentru susţinerea moţiunii. Potrivit ordinii de zi a Camerei Deputaţilor, însă, moţiunea a fost semnată doar de către 208 parlamentari (136 deputaţi şi 72 senatori). Pentru ca guvernul să fie demis este nevoie de 233 de voturi.

„Este prioritatea numărul 1 a PSD. În acest moment sunt trei forţe politice parlamentare care susţin acest demers – PSD, UDMR şi Forţa Naţională. Mai avem negocieri în continuare, în zilele următoare. Avem şi o strategie făcută în comun cu colegii mei din teritoriu, punctual cu anumiţi parlamentari independenţi sau neafiliaţi”, declara atunci Marcel Ciolacu.

Tot Marcel Ciolacu avertiza şi că parlamentarii PSD care nu vor vota sau care vor lipsi nemotivat vor fi suspendaţi din partid.
„În cazul în care un parlamentar al PSD nu votează moţiunea sau lipseşte nemotivat în ziua în care va fi votul pe moţiune, o perioadă – respectiv până după alegerile generale – va fi suspendat din PSD. Cu alte cuvinte, nu va participa pe listele PSD la viitoarele alegeri”, a avertizat Marcel Ciolacu.
De cealaltă parte, premierul Ludovic Orban susţine că, din evaluările sale, moţiunea nu are şanse să treacă.

„Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă nu doar pentru că această măsură de modificare a sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, dar – mai ales! – pentru că adoptarea acestor modificări se face în mod unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere. Standardele europene electorale au fost stipulate exact pentru combaterea unor astfel de tentaţii ale partidelor de a schimba regulile în timpul jocului şi de a-şi crea astfel un avantaj în competiţia electorală”, se arată în textul moțiunii.

De precizat că în situaţia în care moţiunea trece, Guvernul Orban va fi automat demis. Ar mai fi nevoie că încă o moţiune de cenzură să treacă pentru ca parlamentul să se autodizolve automat şi să fie declanşate alegeri anticipate.

Potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

sursa

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *