Politica

Nelu Tătaru, scenariu sumbru: Putem ajunge la 2.800 de infectări pe zi dacă mai intervine o dată Avocatul Poporului

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că România poate ajunge la 2.800 de infectări pe zi dacă mai intervine o dată Avocatul Poporului, amintind astfel despre efectele negative ale deciziilor CCR și ale Avocatului Poporului din timpul perioadei de urgență și de alertă, în urma cărora mii de persoane testate pozitiv au putut părăsi spitalul și au încălcat izolarea.

Nelu Tătaru: Putem ajunge la 2.800 de infectări pe zi

Mai exact, ministrul Sănătății a spus că autoritățile nu vor mai avea controlul de transmitere în comunitate în cazul în care Avocatul Poporului sau CCR vor interveni.

”Dacă mai intervine o dată Avocatul Poporului sau CCR, să ne ia pârghiile necesare în cazul unei boli transmisibile…neavând aceste pârghii, nu avem controlul de transmitere în comunitate. De pe 3 pe 21 iulie, am avut trei săptămâni în care aproape 5.000 de pacienți pozitivi au rămas liberi. Dacă nu vom avea nicio pârghie și nu s-ar putea face nimic, am putea ajunge la 2.800 de cazuri pe zi”, a spus oficialul, la Realitatea Plus.

Acesta a mai adăugat că, în prezent, România a reușit să stabilizeze efectul celor 5.000 de pacienți testați pozitiv și care au fost lăsați liberi între 2 iulie și 21 iulie, timp de trei săptămâni, în urma deciziei CCR, conform căreia carantinarea și izolarea n-au mai fost posibile pe baza ordinului de ministru, fiind necesară adoptarea unei legi în Parlament.

sursa