Nicoleta Voica, mireasă la 62 de ani


Nicoleta Voica, mireasă la 62 de ani

Nicoleta Voica, mireasă la 62 de ani

Iată că au trecut anii și în ciuda tuturor piedicilor care au apărut în fața ei, Nicoleta Voica se poate declara în sfârșit împlinită. Faimoasa interpretă de muzică populară a făcut pasul cel mare alături departenerul ei de viață cu mult mai tânăr. De asemenea, veștile despre îndrăgita artistă folclorică i-au luat prin surprindere atât pe fani, cât și pe cunoscuți.

În ciuda diferenței de vârstă, cuplul format din îndrăgita solistă și Alin Bagiu a avut o legătură foarte puternică. Tocmai de aceea au decis să meargă în fața altarului, cu aproximativ o lună în urmă.

Nicoleta Voica s-a măritat la 62 de ani, cu iubitul mai tânăr cu 16 ani

Nicoleta Voica a devenit mireasă, la vârsta de 62 de ani, pentru a patra oară cu Alin Bagiu, bărbatul cu 16 ani mai tănăr decât ea, care i-a demonstrat că iubirea nu ţine cont de vârstă sau de alte piedici. Cei doi au spus “Da” la Primăria din Timişoara, iar dacă solista a fost extrem de hotărâtă, mirele s-a emoţionat cumplit, făcându-i pe invitaţi să râdă.

Nicoleta Voica a făcut pasul cel mare, asta după ce, în urmă cu mai bine de doi ani, solista mărturisea că are serioase planuri de nuntă cu noul ei iubit, Alin Bagiu, cu care s-a logodit în preajma sărbătorilor de Crăciun. În cele din urmă, cei doi amorezi s-au ţinut de cuvânt, iar pe data de 20 iunie, la Timişoara, Nicoleta şi Alin au spus “Da” în faţa ofiţerului stării civile. Le-au fost alături foarte mulți prieteni, dar şi rude, în faţa cărora doamna muzicii bănăţene a arătat spectaculos: a purtat o rochie lejeră, de vară, de culoare bleumarin, la care cântăreața a asortat câteva bijuterii şi o poşetuţă. Profesorul Alin Bagiu (46 de ani) s-a asortat perfect cu iubita lui, purtând un costum albastru deschis.

În momentul în care ofiţerul stării civile i-a întrebat pe fiecare în parte dacă sunt de acord cu căsătoria, cei prezenţi la fastuosul eveniment au izbucnit în râs. Dacă Nicoleta a spus un “Da” extrem de clar şi de hotărât, Alin s-a emoţionat foarte tare şi a răspuns afirmativ printre dinţi. Nicoleta a reacționat imediat. Solista de muzică populară a încercat să-i alunge stresul cu două sărutări, pe care le-a “şters” mai apoi, din cauză că rujul lăsase urme pe buzele bărbatului.
După ce alaiul a plecat de la primărie, a urmat o petrecere restrânsă, în familie, la care a luat parte şi fiul cel mic, din cea de-a doua căsătorie a lui Alin Bagiu.

Cine este iubitul ei cu mult mai tânăr care a dus-o la altar

Nicoleta Voica s-a măritat la mijlocul lunii trecute cu alesul inimii sale, cel despre care a mărturisit că este bărbatul visurilor ei. Nicoleta Voica și profesorul de chimie, Alin Bagiu, se cunosc de mai bine de 30 de ani, însă povestea lor de dragoste a început abia cu câteva luni în urmă. După o relație de 9 luni, cei doi au decis să meargă și în fața altarului, pentru a-și oficializa relația.

Reamintim faptul că profesorul a mai fost însurat de două ori, iar căsnicia cu cea de-a doua soție s-a finalizat cu puţin timp în urmă. Alin şi Luminiţa s-au cunocut în anul 2012, moment în care amândoi veneau după nişte divorţuri care-i consumaseră mult. Lăcrămioara mai are un băiat din căsnicia anterioară, iar rodul iubirii cu Alin a apărut imediat după căsătorie. După divorțul lor, Alin a avut cale liberă către Nicoleta Voica, cu care a ales să se căsătorească, în ciuda diferenței mari de vârstă dintre ei.

sursa


Citeste si...

loading...
Accident devastator in Focsani. O femeie a decedat dupa ce sa lovit de un camion!

Accident devastator in Focsani. O femeie a decedat dupa ce sa lovit de un camion!

Accident devastator astazi dimineata in Focsani, unde un camion si o masina s-au lovit din plin, prin care s-a soldat un deces, in urma lovituri puternice, relateaza spynews.ro. Incidentul grav s-a produs pe drumul care leagă Focşani de Boloteşti. „În această dimineață la ora 8.18, prin apel 112, a fost...

Daca ai informatii,referitoare la aceasta stire,lasa un comentariu,s-au scrie-ne pe info@antena24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *