NOA N9 și N10 – telefoane Android cu decupaj a la iPhone X


NOA este un brand de telefoane mobile al unei companii din Croația – Hangar18. Vor participa la MWC Barcelona 2018 și acolo vor prezenta trei telefoane mobile: NOA N1, N9 și N10.

Interesant este că NOA N9 și N10 aduc decupaj în stilul iPhone X. Personal, consider decupajul un compromis și nu neapărat un element benefic, dar uite că sunt destule companii ce doresc să imite gigantul american.

Am primit și câteva detalii legate de cele trei modele:
1. NOA N10 – MediaTek Helio P40 (nici nu știu dacă a fost lansat în mod oficial), 6 GB memorie RAM, 128 GB spațiu de stocare, baterie de 4000 mAh într-un corp cu grosimea de maxim 8.5 mm. Preț – 399 euro;
2. NOA N9 – display de 6.2 inch cu aspect 18:9, 2 x 16 Megapixeli cu posibilitatea de a realiza imagini și la 80 Megapixeli prin combinarea fotografiilor, corp ceramic, grosime de 7 mm și baterie de 3500 mAh, Face ID pentru securitatea datelor și certificare DTS în ce privește sunetul.
3. NOA N1 – design clasic fără decupaj a la iPhone X, preț de 139 euro și display de 5.5 inch, MediaTek 6739, 2 GB memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare, cameră frontală de 13 Megapixeli și principală de…, 5 Megapixeli, VoLTE, baterie de 3000 mAh. Rulează Android 8.0 Oreo, dispune de Face ID și certificare DTS.

Informațiile le-am primit printr-un comunicat. Nu am nicio informație legată de un debut în țara noastră, dar o să le pun o întrebare. Este din ce în ce mai greu pentru un b-brand european să aibă vreo șansă reală în fața companiilor chinezești, dar nu imposibil. În alegerea numelui aș spune că au fost inspirați, iar smartphone-urile parcă arată bine de tot în randările trimise către presă, mai rămâne de văzut și proba realității.

Gadget.ro

Distribuie

Daca ti-a placut acest articol DISTRIBUIE-L sa-l vada si prietenii tai!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.