Stiri Nationale Si Internationale.

O profesoară în vârstă de 34 de ani din Alba Iulia a fost reţinută de poliţişti din Alba Iulia pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.


Profesoară de 34 de ani din Alba, reţinută şi plasată sub control judiciar după ce s-a culcat cu un elev de 14 ani!Elevul cu care profesoara a întreţinut relaţii sexuale are 14 ani și se află în clasa a VIII-a, la Şcoala Gimnazială din comuna Săliştea. Profesoara preda limba engleză la instituția de învățământ respectivă.

Profesoara a fost reţinută pentru 24 de ore după ce s-a stabilit că a întreținut relații sexuale cu minorul, însă ulterior reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a decis că femeia poate fi plasată sub control judiciar, însă cu interdicţia de a mai merge la şcoală, informează Adevărul.

Anchetatorii ar fi fost sesizați chiar de către reprezentanţii şcolii în care preda femeia de 34 de ani. Profesoara ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minorul de trei ori în perioada octombrie 2018 – ianuarie 2019.
”Poliţia s-a sesizat din oficiu, în urma unor informaţii primite din comună, că profesoara ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev în vârstă de 14 ani. Ea a fost reţinută şi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. S-a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat comisarul Cristian Mărginean, reprezentantul IPJ Alba.

Pentru fapta sa, femeia riscă pedeapsa cu închisoarea între 3 şi 10 ani de închisoare. Infracțiunea de act sexual cu un minor este agravată de faptul că minorul se afla în educarea femeii, ea fiindu-i profesoară de engleză la şcoală.

Wowbiz.ro

Distribuie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *