
Imagini de-o violență extrem de rară într-o comună din județul Olt, la începutul lunii ianuarie. Scenele au avut loc pe terasa unui bar din comuna Brastavățu, unde un bărbat a fost bătut cu sălbăticie, de un cunoscut. Agresorul l-a lovit cu ranga și nu s-a oprit nici când victima n-a mai mișcat
În urma atacului, victima a fost transportată la Spitalul din Caracal și mutat ulterior la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ca prin minune, aceasta a supraviețuit.
Polițiștii l-au audiat pe agresor după două săptămâni de la incident
Poliţiştii Secției 10 Poliție Rurală Vișina au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”lovirea sau alte violențe”, cercetăriile fiind desfăşurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.
Între timp a venit și certificatul medico-legală al victimei, iar pe 19 ianuarie 2021, polițiștii au conchis, în sfârșit că, prin leziunile traumatice suferite, viața bărbatului a fost pusă în pericol.
Potrivit anchetatorilor, în acestei zile au fost efectuate două percheziții domiciliare pe raza comunei Brastavățu, persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii fiind condusa la sediul poliției, unde a fost audiată în prezența procurorului de caz.
Investigatorii și-au dat seama că cei doi sunt vechi „prieteni”. Mai exact, în urmă cu aproximativ 3 ani, victima a fost cea care l-a snopit în bătaie cu o rangă pe agresor.
Citeste si...
Accidentul s-a petrecut între localitățile Bujoreni și Prunaru
Compania aeriană HiSky recrutează piloți și însoțitori de zbor
SIGHETU MARMAȚIEI – A explodat o butelie într-un apartament din cartierul Independenței
Mascații au navalit într-o primărie -favorizari pentru ocuparea unor posturi
Victima AUR: „Eram virgină și și-au bătut joc de mine trei bărbați, după ce mi-au dat să beau”