Actualitate

Omul care a condus România a ajuns să conducă doar un cărucior!

Omul care a condus România a ajuns să conducă doar un cărucior!
Omul care a condus România a ajuns să conducă doar un cărucior!

Imediat după căderea regimului comunist la putere s-a instalat un alt guvern, condus de președintele de atunci, Ion Iliescu.

Una dintre figurile proeminente ale anilor 90 a fost Nicolae Văcăroiu care a deținut cele mai multe și mai importante funcții din statul român.

Astfel, el a fost pe rând premier, președinte al Senatului, Președinte interimar al României și președinte al Curții de conturi.

În urmă cu 30 de ani, acesta era poreclit de ziare “nea Nicu Votcăroiu”, iar chipul său era asociat cu cel al celebrei mărci de votcă “Săniuța”.

Fostul lider PSD nu a fost niciodată deranjat de glumele apărute în presă la adresa lui, însă nici nu a recunoscut că ar fi consumator al licorilor bahice.
Cum a ajuns să arate Nicolae Văcăroiu. A dispărut din peisajul public
În vârstă de 77 de ani, fostul premier al României a dispărut în ultimul deceniu din lumina reflectoarelor.

La un moment dar chiar au existat zvonuri conform cărora acesta ar avea probleme de sănătate. Zilele trecute, unul dintre colegii noștri de presă, cunoscut reporter și fotograf, Cristian Botez, l-a surprins pe Nicolae Văcăroiu la pas pe bulevardul Magheru.
Îmbrăcat lejer, cu blugi și geacă, fostul senator PSD și-a luat toate măsurile pentru a preveni o posibilă infecție cu coronavirus.

Astfel, el a ieșit la cumpărături echipat cu mănuși și mască de protecție, fiind un adevărat exemplu pentru persoanele de vârsta dânsului.

Deși a ajuns la o venerabilă vârstă, anii parcă nu au trecut peste Văcăroiu, care arată exact la fel ca în urmă cu zece ani.

Pensie de aproape 5000 euro!
Funcțiile publice deținute de-a lungul anilor i-au asigurat lui Nicolae Văcăroiu o bătrânețe fără griji. Astfel, pe lângă pensia sa, fostul premier beneficiază de o mulțime de indemnizații, precum și de pensie specială. În 2007, el a ocupat funcția de președinte interimar al României pentru o perioadă de 30 de zile, motiv pentru care va beneficia toată viața de o indemnizație de aproximativ 1500 euro/lunar, precum și de o vilă de protocol și pază SPP.

sursa

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *