Extern

P. E. a adoptat directiva pentru salariul minim. Țările membre, obligate să asigure un trai decent

Potrivit noilor norme aprobate de europarlamentari, miercuri, negocierea colectivă la nivel de sector şi la nivel intersectorial este un factor esenţial în asigurarea unui nivel adecvat al salariului minim şi, în consecinţă, trebuie încurajată şi consolidată.

În ţările în care negocierea colectivă acoperă mai puţin de 80% din lucrători, statele membre trebuie să stabilească, cu implicarea partenerilor sociali, un plan de acţiune pentru creşterea gradului de acoperire al acesteia.

Textul convenit obligă ţările UE să creeze un sistem de punere în aplicare, inclusiv o monitorizare fiabilă, controale şi inspecţii pe teren, pentru a asigura conformitatea şi a combate subcontractarea abuzivă, activitatea independentă fictivă, nedeclararea orelor suplimentare sau creşterea intensităţii muncii.

Situaţia actuală demonstrează încă o dată în mod clar că avem nevoie de un parteneriat social solid şi funcţional în Europa. Politica nu poate oferi un răspuns cuprinzător la fiecare aspect al acestei crize”, a declarat raportorul german Dennis Radtke, din grupul PPE.

Preţurile alimentelor, energiei şi locuinţelor sunt în creştere. Oamenii se străduiesc cu adevărat să facă faţă cheltuielilor de zi cu zi. Nu avem timp de pierdut, munca trebuie să aducă din nou beneficii. Această directivă stabileşte standardele pentru cum ar trebui să arate un salariu minim adecvat. În acelaşi timp, oferim un impuls negocierilor colective, astfel încât mai mulţi lucrători să fie mai bine protejaţi”, a spus şi raportoarea olandeză Agnes Jongerius, din grupul S&D. Se preconizează ca acordul să fie aprobat oficial de Consiliul UE în septembrie, iar statele membre au apoi la dispoziţie doi ani pentru a se conforma directivei. În iulie, membrii Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) au susţinut acordul neoficial la care s-a ajuns cu Consiliul la 6 iunie 2022. Cele mai mari salarii minime sunt în Luxemburg, Irlanda şi Germania, iar cele mai mici în Bulgaria, Letonia şi Estonia. În UE, 21 din 27 de ţări au salariu minim prevăzut de lege, iar în celelalte şase (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia) nivelurile salariilor sunt determinate prin negocieri salariale colective

sursa digi24.ro

Ne puteți urmări pe Facebook sau pe Google News