Politica

Parlamentul Romaniei URS cer stoparea taierilor paduri in aceasta stare de urgenta!

Parlamentul Romaniei URS cer stoparea taierilor paduri in aceasta stare de urgenta!
Parlamentul Romaniei URS cer stoparea taierilor paduri in aceasta stare de urgenta!

Parlamentarii de la USR au trimis o scrisoare lui Klaus Iohanni, si lui Ludovic Orban, de astfel ministrului Mediului, Costel Alexe, sa stopeze taierea padurilor in acest moment pe starea de urgenta, relateaza stirilekanald.ro.

„Mai mult ca niciodată trebuie să transmitem un mesaj ferm de voinţă politică de stopare a tăierilor ilegale de păduri.

Mai mult ca niciodată trebuie să dovedim că înţelegem importanţa salvării plămânilor verzi ai României şi că ne pasă, cu adevărat, de sănătatea publică a cetăţenilor acestei ţări”, afirmă aceştia.

„Dispuneţi stoparea tăierilor de păduri pe perioada stării de urgenţă!

Nu lăsaţi hoţii de lemne să profite de pe urma epidemiei de coronavirus.

Mai mult ca niciodată, avem nevoie de plămânii verzi ai acestei ţări! Pentru situaţii excepţionale avem nevoie de decizii excepţionale”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de USR preşedintelui României, premierului şi ministrului Mediului.
„Percepţia publică e că există o intensificare accelerată a exploatărilor forestiere comparativ cu perioada similară a anului trecut, situaţie cu totul nejustificată: pe de o parte ţinând cont de contextul declarării stării de urgenţă, care a dus la o restrângere majoră a activităţilor economice, pe de altă parte, având în vedere că multe ocoale silvice au stocuri neepuizate de lemn de foc după iarna blândă peste care am trecut. Statisticile şi dovezile strânse pe teren arată, dincolo de orice dubiu (a se vedea datele oficiale ale Inventarului Forestier Naţional şi numeroasele investigaţii ale jurnaliştilor şi ale activiştilor de mediu), că România nu a putut stopa tăierile ilegale de păduri în ultimii ani şi că acestea au atins cote alarmante”, spun ei.
„Pentru verificarea şi stoparea tăierilor şi transportului ilegal de lemne, nefuncţionarea chiar şi temporară a SUMAL este echivalentă cu nefuncţionarea numărului de telefon 112 în momentul în care îl apelezi pentru a semnala declanşarea unui incendiu ori a unor situaţii care pun în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor.

În aceste condiţii, temerile cetăţenilor – legate de faptul că prădătorii pădurilor României încearcă să profite de criză pentru a-şi desfăşura activităţile ilegale – sunt de înţeles şi legitime”, arată USR.
„Datorită iernii călduroase, numeroase ocoale silvice au în depozite stocuri neepuizate de lemn (fapt recunoscut public şi de către domnul ministru Costel Alexe), din care se poate asigura necesarul pentru gospodării şi pentru fabricile de mobilă autohtone care nu-şi întrerup activitatea pe perioada stării de urgenţă„, adaugă USR.
„Mai mult ca niciodată trebuie să transmitem un mesaj ferm de voinţă politică de stopare a tăierilor ilegale de păduri.

Mai mult ca niciodată trebuie să dovedim că înţelegem importanţa salvării plămânilor verzi ai României şi că ne pasă, cu adevărat, de sănătatea publică a cetăţenilor acestei ţări.

Nu în ultimul rând, să arătăm că există voinţa fermă de respectare a art. 35 din Constituţie, care statuează dreptul la un mediu sănătos.

Ne facem bine salvând pădurile!”, se arată în finalul scrisorii.

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *