Actualitate

Plângere penală îndreptată împotriva managerului unui spital din Capitală

Plângere penală îndreptată împotriva managerului unui spital din Capitală
Plângere penală îndreptată împotriva managerului unui spital din Capitală

Un angajat al unuia dintre spitalele de urgenţă din Bucureşti a făcut plângere penală împotriva managerului unităţii, care ar fi refuzat luarea măsurilor și asigurarea protecției și siguranței personalului medical şi pacienţilor.
În comunicatul remis de Parchet, se arată faptul că directorul spitalului a pus în pericol siguranţa angajaţilor şi a pacienţilor, prin aceea că nu a pus la dispoziţia personalului medical suficiente echipamente de protecţie.

În data de 02.04.2020, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București plângerea formulată de un angajat al unuia dintre spitalele de urgență din capitală, împotriva directorului medical al respectivei unități spitalicești, având ca obiect posibila săvârșire a infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, întrucât acesta ar fi refuzat luarea măsurilor și asigurarea protecției și siguranței pacienților și a cadrelor medicale, fiind puse la dispoziția angajaților un număr insuficient de măști chirurgicale simple, angajații primind câte o mască chirurgicală simplă pentru o tură de 12 ore.

Dosarul penal a fost înregistrat sub nr. 3636/P/2020 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.

În cauză cercetările urmează a fi efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Secției 13 Poliție București, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București„, se arată în comunicat.

sursa

Citeste si...