Publicatia Antena24.ro.

Prefecţii din cinci judeţe au fost schimbaţi de Guvernul Orban


Guvernul RomânieiGuvernul României anunţă că prefectul judeţului Arad a demisionat din funcţie, în timp ce prefecţii din alte patru judeţe au fost eliberaţi din funcţie, în şedinţa de joi, decizia fiind luată ca urmare a “reconsiderării” de către Executiv a reprezentanţilor săi în teritoriu.

Acesta a anunţat totodată rechemarea consulului general al României la New York, Cătălin Dancu.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat, joi seară, la sfârşitul şedinţei de Guvern, că Executivul a decis eliberarea din funcţii a prefecţilor judeţelor Alba, Harghita, Sălaj şi Suceava şi a luat act de demisia prefectului judeţului Arad.

De asemenea, a fost eliberat din funcţie şi subprefectul judeţului Arad, funcţia urmând a fi ocupată temporar de Olimpia Popa.

Dancă a explicat eliberarea din funcţie a prefecţilor drept o “reconsiderare” de către Executiv a reprezentanţilor săi în teritoriu.

Aşa cum bine ştiţi, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu; este firesc atunci când are loc o schimbare de guvern, Guvernul să-şi reconsidere reprezentanţii săi în teritoriu”, a afirmat Ionel Dancă.

sursa

FacebookTwitterOdnoklassnikiLinkedInShare


Citeste si...


inspector ANAF,beat crita,a dovedit mare competenta,producand un accident

Martorii spun că bărbatul abia se mai ținea pe picioare din cauza băuturii. Polițiștii au intervenit de urgență la fața locului. Accidentul provocat de inspectorul ANAF a avut loc pe bulevardul Chișinău din Capitală. Martorii spun că bărbatul conducea haotic și cu viteză mare. La un moment dat a...


Daca ai informatii,referitoare la aceasta stire,lasa un comentariu,s-au scrie-ne pe info@antena24.ro