Publicitate
Actualitate

Preţul motorinei, plafonat la 7 lei/litru

Publicitate

Senatorul PSD, Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei Economice, este de părere că preţul carburanţilor ar trebui plafonat la aproximativ 7 lei: „Eu cred că acesta este un preţ corect”.”,

Eu cred că acesta este un preţ corect pentru că trebuie să ne aducem aminte că, în urmă cu ceva timp, când a fost acea criză cu privire la creşterea preţului la benzină, preţul barilului era
undeva la 123 de euro iar preţul la pompă se stabilizase undeva la 7,5 lei. Acum, când preţul barilului a scăzut la 112 euro, preţul benzinei şi al motorinei a sărit bine de 9 lei. Ca atare nu este
vorba despre creşterea vreunui cost al producătorului ci pur şi simplu este un spirit speculativ”, spune la Antena 3 Daniel Zamfir.

Publicitate

El dă ca exemplu bilanţul pe care l-a înregistrat una dintre companiile din domeniu în trimestrul trecut.

O să vedeţi că este triplu faţă de anul trecut. Aşadar avem aici o speculă, deci trebuie intervenit. Preţul speculativ este un preţ care nu se bazează pe nişte calcule concrete ale creşterii
preţului de producţie. Propunerile vin de la noi în condiţiile în care, de la Ministerul Energiei, nu vine nimic. Noi am spus că trebuie plafonat preţul carburanţilor. Asta este clar. Nu mai putem
accepta lipsa de acţiune a ministrului Energiei în momentul acesta. Pentru că, în momentul acesta, atâta timp cât lucrurile rămân aşa, cineva şi anume un grup restrâns de companii, câştigă foarte
mulţi bani iar cea mai mare parte a populaţiei, de fapt toată populaţia României, IMM-urile şi nu în ultimul rând economia, au de suferit”, a conchis Zamfir.

sursa

Publicitate

Citeste si...