Publicatia Antena24.ro.

Preţul petrolului Brent a crescut, după un atac asupra Saudi Aramco. Este CEL MAI MARE AVANS intraday din istorie


Cotaţiile futures ale petrolului Brent au crescut cu 12 dolari pe baril pe piaţa din Londra la deschiderea şedinţei de tranzacţionare, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat intraday de când există piaţa londoneză.

Creşterea record a preţurilor a fost provocată de informaţiile potrivit cărora producția de petrol a Saudi Aramco, una dintre cele mai mari companii petroliere din lume, va fi afectată puternic atacurile cu drone atribuite unei organizații din Yemen care au provocat incendii de proporţii în facilităţile gigantului saudit
Preţul sărise până la 71 de dolari pe baril, adică un plus de 20%, însă ulterior cotaţiile au mai coborât.
Cu toate acestea, după scădere, cotaţiile înregistrează şi acum cea mai mare creştere din ultimii trei ani.
Cotaţiile petrolului Brent pe piaţa de la Londra au crescut cu 12 dolari în primele momente după deschidere, cea mai mare creştere din istorie, în termeni valorici la cotaţiile în dolari.

Analiştii Bloomberg spun că o asemenea reducere de ofertă pe piaţa petrolului nu a mai fost resimţită niciodată, şi, la fel, preţurile nu au mai crescut până acum atât de puternic. Aceștia au mai spus că,de acum înainte, cotaţiile de pe piaţă vor avea şi o primă de risc politic.

sursa

FacebookTwitterOdnoklassnikiLinkedInShare


Citeste si...


Cum sa te feresti de “coronavirus”

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat un ghid pentru consumatori ce conține recomandări ale autorităților naționale cu responsabilitate în domeniul prevenirii și limitării îmbolnăvirilor cu noul virus, relatează Mediafax. În conformitate cu precizările Organizației Mondiale...


Daca ai informatii,referitoare la aceasta stire,lasa un comentariu,s-au scrie-ne pe info@antena24.ro