Social

Prognoza meteo, azi, 04 aprilie 2021- Vezi cum va fi vremea!

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 04 aprilie 2021. Potrivit acestora, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 04 aprilie 2021

Mai exact, astăzi, spre deosebire de ziua anterioară, în jumătatea de sud a teritoriului cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse. În Muntenia şi Oltenia pe alocuri cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, ploile locale şi în general slabe cantitativ. La munte, la peste 1500 m, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, iar la altitudini mai joase vor fi posibile şi ploi sau lapoviţă.

Temperaturile maxime se vor situa între 6 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 5 grade. Noaptea, în jumatătea nordică a teritoriului, pe suprafeţe mici se va produce bruma.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, vremea va fi în general închisă şi se va răci semnificativ. Temporar va ploua, mai ales după-amiaza şi seara. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.

Prognoza meteo la munte

La munte, valorile termice vor fi în general mai scăzute decât în ziua precedentă. Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local în masivele nordice şi pe arii extinse în rest. Vântul va avea unele intensificări, în special la altitudinile mari ale Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde ninsoarea va fi viscolită, iar zăpada spulberată.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, astăzi, este posibil să se semnaleze burniță dimineața și după-amiaza. Temperatura maximă va fi de 11 grade Celsius, iar cea minimă de 6 grade Celsius.

sursa

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *