Actualitate

Raed Arafat: „Toți românii răniți în accidentul din Bulgaria au ajuns la Spitalul Floreasca”

Mobilizare generală după accidentul îngrozitor din Bulgaria, unde un autocar plin de turiști români a lovit o mașină parcată și apoi s-a izbit de copacii de pe marginea drumului, în zona Veliko Tarnovo.

Trei români și un turc au murit, iar cinci români răniți au fost aduși deja la București pentru a fi tratați. Cinci zboruri cu elicoptere M.A.I au fost operate astfel, între România și Bulgaria.
Am folosit patru elicopere SMURD din cadrul Inspectoratului General de Aviație, cel din București, Craiova, Galați și Constanța, deci toate care puteau ajunge în timp util. Cel din Craiova, după ce a adus primul pacient, s-a întors și l-a adus și pe al cincilea. Deci toți au ajuns la Spitalul Floreasca.

Din ultimele informații de la colegii de la Floreasca, doi sunt internați pe terapie intensivă și trei pe secțiile de postoperator de pe secțiile chirugicale.

Misiunea a durat circa 5 – 6 ore de când s-a declanșat”, a explicat Arafat.

sursa

Ne puteți urmări pe Facebook sau pe Google News