Actualitate

Reacția BOR, după ce DSP a acuzat mai mulți preoți din Botoșani că au dat afară din biserici credincioșii vaccinați anti-COVID

Arhiepiscopia Iașilor a reacționat după ce Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani, a declarat că există preoți care trag de mască și dau afară din biserici credincioșii vaccinați anti-COVID-19. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei, a precizat că instituția pe care o reprezintă încă așteaptă numele preoților, respectiv dovezile care susțin afirmațiile grave.

Arhipepiscopia din Iași și-a exprimat punctul de vedere prin intermediul unui comunicat de presă:

Înțelegem dorința presei de a fi promptă cu preluarea unor astfel de declarații, cu potențial de mare audiență. Ne-a îndurerat însă faptul că s-au făcut generalizări de genul „preoții din Botoșani” – ca și cum toți ar da afară din biserici credincioși. Chiar dacă s-ar adeveri acuzele respective, ele nu sunt deloc reprezentative pentru atitudinea Bisericii, în general, ci reprezintă o nedorită excepție, care ar urma să fie corectată în cel mai scurt timp.
Vizavi de declarațiile doamnei director Monica Adăscăliței, noi nu am putut oferi un punct de vedere oficial fără câteva date concrete, minimale. Exista (există încă) și posibilitatea ca la mijloc să fie o confuzie, cei incriminați să nu fie, de fapt, preoți ai Arhiepiscopiei Iașilor. Ar putea nici măcar să nu fie de confesiune ortodoxă. Spre exemplu, chiar azi a apărut o știre într-un ziar local din Botoșani conform căreia un bărbat de 43 de ani, cu alcoolemie ridicată, care a fost „victima unui accident provocat chiar de el”, ar fi preot misionar. În urma verificărilor, s-a constatat că nici un preot din Botoșani nu a fost însă implicat recent în vreun accident rutier. Din informațiile noastre, este de fapt vorba despre un pastor. Și nu este prima dată când se fac astfel de confuzii, asimilându-se clericilor ortodocși diferite persoane care sunt fie schismatice, fie de altă confesiune, fie poartă abuziv haine preoțești.
Așteptăm, în continuare, ca doamna director Monica Adăscăliței să precizeze care sunt acei preoți menționați în sesizările care ar fi fost primite la DSP Botoșani și, mai ales, care sunt probele video care îi încriminează. Întotdeauna am avut toată deschiderea pentru a colabora pentru clarificarea unor aspecte problematice cu instituțiile statului. Dar se împlinesc 24 de ore de când aceste acuzații neprobate circulă în spațiul public și e firesc să se ridice tot felul de semne de întrebare în mintea oricărui om onest, iubitor de adevăr.

sursa

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *