Politica

Rectificare bugetară la Primăria Capitalei. De unde se anunţă TĂIERI

Rectificare bugetară la Primăria Capitalei. De unde se anunţă TĂIERI
Rectificare bugetară la Primăria Capitalei. De unde se anunţă TĂIERI

Veniturile bugetului Municipiului Bucureşti urmează să fie diminuate cu 244 de milioane de lei, iar sumele prevăzute pentru diverse obiective de investiţii vor fi reduse cu 436 milioane de lei, conform unui proiect de rectificare care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General.
Direcţia Venituri propune diminuarea veniturilor bugetului local cu suma de 244.284.000 lei, iar Direcţia Generală Investiţii cu 436.042.000 lei a prevederilor unor obiective aprobate în bugetul pe anul 2020.

De la capitolul Cultură, recreere şi religie ar urma să se taie 100 de milioane de lei, din totalul de peste 660 de milioane lei – se diminuează sume destinate instituţiilor publice de spectacole şi concerte; centrelor pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale; sportului; întreţinerii de grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement.

De la capitolul Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică se propune o diminuare de 184 de milioane de lei din totalul de 566 de milioane de lei.

Se vor aloca 280 de milioane de lei în plus pentru subvenţionarea transportului în comun şi 80 de milioane de lei în plus pentru subvenţii la energia termică – acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif.

Se va diminua cu 235 de milioane de lei suma de 527 de milioane destinată iniţial pentru capitolul Străzi – se reduc 96 de milioane de lei de la Penetraţie Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti-Piteşti; 45 de milioane de lei de la Pasaj Doamna Ghica; 48 de milioane de lei de la reabilitarea sistemului rutier şi liniilor de tramvai pe Şos. Pantelimon; 25 de milioane de lei de la Penetraţia Prelungirea Ghencea Domneşti şi Supralărgire Bd. Ghencea şi Str. Braşov şi terminal tramvai 41.

Instituţiile aflate în subordinea municipalităţii care ar urma să primească bani în plus sunt: Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (9,4 milioane lei, dintre care 3,9 milioane – hrană pentru oameni), Grădina Zoologică (4,1 milioane lei).

Instituţiile în cazul cărora se propun cele mai importante diminuări de venituri sunt: Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (38 milioane lei), Creart (29,3 milioane lei), Administraţia Străzilor (22,3 milioane lei); ALPAB (10,2 milioane lei), ARCUB (14,3 milioane lei), Proedus (10,2 milioane lei), Teatrul Odeon (3 milioane lei).

sursa

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *