Actualitate

Restaurantul Dristor Kebap din Capitală, distrus de incendiu

Celebrul restaurant Dristor Kebap a fost cuprins de flăcări. Din fericire, la ora izbucnirii incendiului, în local nu era permis accesul clienților, din cauza restricțiilor anti-COVID-19. Totuși, mai mulți angajați ai șaormeriei, care lucrau la serviciul livrări, erau în restaurant când acesta a fost cuprins de flăcări.

Zeci de pompieri au ajuns la deflagrație în mai puțin de un sfert de oră. Aceștia au reușit să țină flăcările sub control și să stingă incendiul. Două persoane au suferit răni uşoare, iar mai mulţi angajaţi au fost intoxicaţi cu fum.
”După modul de manifestare a incendiului, a fost o intervenție complexă care a necesitat concentrarea unui număr ridicat de resurse, 14 autospeciale de stingere și autoscări care au acționat cu apă de la înălțime pentru localizarea incendiului și pentru a evita extinderea într-o măsură și mai mare la fața da celor două blocuri care sunt în lateral stânga și lateral dreapta faață de acest restaurant. Am evacuat și locatarii celor două blocuri, concomitent cu desfășurarea operațiunilor de stingere a incendiului, și nu au fost deloc puțini. Cel puțin 50 de locatari au fost evacuați în primele minute după ajungerea echipelor noastre la fața locului”, a spus Daniel Vasile.

În ceea ce privește pagubele produse de incendiu, purtătorul de cuvânt al ISU București a precizat: „Dintr-o evaluare preliminară, se observă, în primul rând, că este deteriorată fațada, mai exact izolația, pe o suprafață de 40-50 de metri pătrați, însă este posibil să existe și alte pagube, mă refer aici la ferestre și la tâmplăria ferestrelor de la apartamente. Urmează să fie făcută o evaluare amănunțită. Evident, și în interiorul restaurantului, pagubele sunt importante, cea mai mare parte dintre lucruru sunt deja distruse pentru că în momentul în care echipele noastre au ajuns acolo, în interior era deja o ardere generalizată, extinsă și la acoperiș”

Întrebat dacă restaurantul avea autorizație ISU, Daniel Vasile a răspuns: ”Din punct de vedere al autorizației de securitate la incendiu, acest restaurant deține o astfel de autorizație încă din anul 2019. Au fost efectuate mai multe verificări în anii 2018 și 2019 ca urmare a unor sesizări venite din partea cetățenilor, nu neapărat din partea locatarilor”.

sursa

Citeste si...