Actualitate

Robo-cop pe străzile din Dubai. Cum arată primul robot polițist

Robo-cop pe străzile din Dubai. Cum arată primul robot polițistDupă ce și-au echipat polițiștii cu mașini Ferrari și Lambourghinii, poliția din Dubai a lansat și primul robot polițist. Acesta va patrula în zonele turstice și poate vorbi în mai multe limbi străine, scrie Daily Mail.

Primul robot polițist a putut fi văzut zilele acestea în fața Burj Khalifa, cel mai înalt turn din lume, iar turiștii aflați în zonă nu au părut speriați de el, dimpotrivă și-au făcut fotografii cu ”Robo-cop” tratându-l mai repede ca o atracție turistică decât ca un om al legii.
Robotul polițist este primul dintr-o unitate care va creşte, astfel ca până în 2030 să se ajungă să reprezinte un sfert din efectivele poliţiei. „Scopul nostru este de a creşte numărul de roboţi la 25% din efectivul de poliţie până în 2030”, a declarat Khaled al-Razzooqi, şeful departamentului servicii inteligente de la poliţia din Dubai, citat de AFP.

Robotul poartă caschetă de ofiţer, se deplasează pe două roti şi dispune de un ecran tactil pe piept care poate fi folosit pentru a raporta infracţiuni sau pentru a cere informaţii. El poate interacționa cu trecătorii, înțelege mai multe limbi străine şi poate recunoaşte anumite gesturi de la o distanţă de 1,5 metri.

Libertatea.ro

Citeste si...