Actualitate

Sandor Maria și Marian Saioc , agresați fizic de Primarul Comunei Petroșani Picu Emil, chiar în sediul Primăriei

TELEORMAN: primar de Pietroşani şi-a pricopsit familia cu bani publici!

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală, precum şi săvârşirea de abuz în serviciu de către primarul al comunei Pietroşani. Picu Emil este acuzat că a încălcat legea.

Potrivit comunicatului trimis de Agenţia Naţională de Integritate , Emil Picu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi penală, întrucât,” în perioada exercitării mandatului de primar, a atribuit tatălui său, precum şi Întreprinderii Familiale Picu I. Alecsandru (reprezentată de fiica sa şi tatăl său), fără aprobarea prealabilă a consiliului local, un contract de prestări servicii, în valoare de 100.000 Lei, şi două contracte de închiriere teren arabil, în suprafaţă de 48,13 ha, resprectiv 38 ha, în valoare de 100 Lei/ha.”

De asemenea, acesta a emis facturi și ordine de plată în valoare de 60.600 lei, unele fără a avea la bază contracte, și a încheiat, fără a respecta dispozițiile legale, un contract de închiriere cu cumnatul său pentru un spațiu cu destinația de bibliotecă, prețul chiriei fiind de 1.000 lei/lună.

Prin atribuirea directă a contractelor enunțate mai sus și emiterea de facturi și ordine de plată care nu au nicio bază legală, PICU EMIL a creat un avantaj de natură patrimonială tatălui, fiicei și cumnatului său.

Conform dispozițiilor legale, atribuirea contractelor, de orice natură, dacă privesc domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale, se aprobă de către consiliul local prin hotărâre de consiliu, licitația publică.Agenția Națională de Integritate a mai constatat, în cazul lui PICU EMIL, indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 297, alin. (1) din noul Cod Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către PICU EMIL a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu.

Din informațiile mele pe numele Primarului Comunei Pietroşani Picu Emil, sa deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu și vătămare corporală. Plângere depusă de Maria Șandor.

Maria Șandor s-a făcut cunoscută ca un adevărat lider al protestatarilor, folosind portavocea pentru a-i conduce pe aceștia în protestele contra măștilor sau altor măsuri restrictive din pandemie. Alături de soțul ei, Marian Saioc, aceasta s-a dovedit una dintre cele mai înverșunate voci ale antivacciniștilor. Maria Șandor a militat împotriva restricțiilor din spațiile comerciale aplicate nevaccinaților.

Articol Redactat de Mihai Caldararu