Intâmplarea de mai jos, povestită de un scriitor tadjic şi relatată pe emigrantul.it, arata ingeniozitatea de care dă dovadă un basarabean atunci când se vede pus în condiţii-limită.
În primii ani de după primul război mondial, un basarabean – ca să scape de deportare – a fugit si s-a ascuns in munti, aproape de granita cu Afganistan, într-un aul (sat de munte în Crimeea, Caucaz şi Asia Centrală) din Badahşanul-de-Munte al Tadjikistanului. Nu a ales orice ascunzatoare, ci o şcoală din Munţii Pamir, unde – ulterior – a predat timp de aproape cinci decenii, limba ”franceză”.
Satul era mic, situat între două prăpăstii de munte si rar ajungea cineva.
Insa, cum a fost deconspirat basarabeanul nostru?
S-a întâmplat ca, la un moment dat, doi tineri locuitori ai acelui sat izolat, sa „coboare” pentru a-si incerca norocul la o institutie de invatamant cu predare in limba franceza.
Insa, puteti sa va imaginati reactia comisiei la auzul „francezei” vorbite de cei doi? Ei bine, nu! De fapt, „franceza” celor doi era o necunoscuta totala pentru membrii comisiei.
Comisia a anunţat imediat Ministerul Învăţământului din Tadjikistan care a a trimis o inspectie in sat pentru a verifica ce franceză se preda, acolo.
Ajunşi la faţa locului, membrii comisiei au constatat cu stupoare că…. mai bine de patruzeci de ani, în loc de limba franceză, basarabeanul nostru le predase mai multor generaţii de tadjici, limba… română!
Până la urmă comisia a fost de acord cu argumentele că şi limba română e o limbă străină, că şi ea e una de provenienţă latină si ca poate fi vorbită în nişte ţări din lume.
Comisia i-a permis basarabeanului sa predea limba romana, mai departe, până va sosi în localitate un specialist de adevărată franceză, cu o singură condiţie – să nu-i mai spună limbii predate de el „franceză”, ci română…
Asta s-a intamplat, undeva, prin Pamir, cei mai înalţi din Asia, cărora li se mai spune şi „acoperişul lumii”, se află un aul mic, pierdut între pietre, care vorbeşte româneşte.
