Actualitate

Scandal cu poliţia în stradă. Bărbat amendat cu 4.000 de lei după ce s-a certat cu poliţiştii

Scandal cu poliția în plină stradă în Sibiu. Un bărbat a parcat mașina neregulamentar, iar polițiștii i-au ridicat-o. În momentul în care bărbatul a încercat să intre în mașină, polițiștii l-au pus la pământ și l-au imobilizat. Acesta a primit amendă pentru tulburarea liniștii publice, dar a făcut și plângere la IPJ Sibiu împotriva poliției locale.
Scandal cu poliţia în stradă. S-a întâmplat la Sibiu. Un bărbat a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a avut o altercație cu poliția locală. Bărbatul și-ar fi lăsat mașina într-un loc în care parcarea era interzisă, iar când s-a întors după ea a găsit-o pe platforma celor de la serviciul de ridicări.
Scandalul a izbucnit în momentul în care bărbatul a insistat să fie lăsat să-şi ia lucrurile de valoare din maşină. Situaţia ar fi degenerat atunci când a cerut să i se permită să își ia lucrurile de valoare din mașină. Cum nu i s-a permis, bărbatu a sunat la 112 pentru a face plângere împotriva celor de la ridicări.

S-a urcat apoi pe platformă și a intrat în mașină pentru a-și recupera bunurile, moment în care autoritățile locale l-au tras jos de pe platformă și l-au imobilizat.

„Era plin de mașini și am parcat undeva unde era oprirea interzisă, pentru că nu aveam unde altundeva. Când am ieșit de la film, pe la 9 și jumătate, m-am dus spre mașină și i-am văzut pe cei de la ridicări, cu mașina mea pe platformă. Le-am spus ‘vă rog, opriți să-mi iau lucrurile’. Nu au vrut, mi-au spus că nu se poate. Eu acolo aveam bunuri de valoare, portofel, acte.

Am sunat la 112 și în același timp am deschis mașina să îmi iau bunurile. Un polițist m-a tras de picioare și m-a smuls din mașină. Era să dau cu capul de asfalt, norocul mi-a fost că am știut cum să mă opresc să nu se întâmple asta. În schimb, sunt lovit pe partea stângă, am fost la spital, la medicina legală, mi s-au curățat rănile și am dovezi.”, a povestit bărbatul, potrivit turnulsfatului.

Cum se apără autorităţile locale
De cealaltă parte, reprezentanţii Primăriei din Sibiu spun că bărbatul a fost imobilizat de poliţiştii locali pentru că ar fi devenit agresiv.

„Agenții Poliției Locale au constatat că mașina cetățeanului în cauză era parcată neregulamentar, în zona Aleea Mihai Eminescu – str. Școala de Înot, lângă semnul care indica că oprirea este interzisă. Agenții au procedat la ridicarea autovehiculului pe platformă pentru a-l transporta la spațiul de depozitare. Între timp însă cetățeanul a ajuns lângă platformă și, în loc să permită agenților să coboare autovehiculul de pe platformă și să achite amenda, acesta s-a urcat pe platformă, a deschis portiera mașinii și a acționat claxonul, refuzând să se legitimeze și fiind foarte recalcitrant la orice încercare a agenților de Poliție de a explica situația.

Pentru a evita tulburarea liniștii publice, polițiștii locali au fost nevoiți să îl imobilizeze și să îl încătușeze. Menționăm că întreaga acțiune a fost filmată de către polițiștii locali, existând și fotografii care demonstrează faptele”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Sibiu.

Bărbatul a fost sancționat cu o amendă de 580 lei pentru staționarea în loc nepermis, la care se adaugă 350 de lei taxa de ridicare și transport a mașinii. În plus, a fost amendat cu 3500 lei pentru cauzarea unui scandal într-un loc public (Legea 61/1991) și împiedicarea organelor care asigură ordinea publică să își îndeplinească obligațiile de serviciu.

Bărbatul nu a lăsat lucrurile aşa şi a făcut plângere la IPJ Sibiu.

„Am făcut plângere la Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, pentru că ce s-a întâmplat acolo e furt de pe domeniul public, nu aveau voie să îmi ia mașina cu toate bunurile în ea. Mi-au pus și cătușe. Mașina mi-au lăsat-o într-un final, am plătit 350 de lei ca să o lase acolo. Când am luat-o am observat că era lovită în două locuri, mi-am stricat și ceasul în căzătură, telefonul mi-a căzut pe asfalt”, a mai povestit bărbatul.

sursa

Citeste si...