Actualitate

Se ridică aceste restricţii! S-ar putea aplica de luni, 3 mai.

Este vestea momentului pentru milioane de români. Autorităţile au anunţat că în prima zi de Paşte s-ar putea ridica mai multe restricţii. Este vorba despre Bucureşti, acolo unde rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 a scăzut într-un ritm accelerat în ultimele zile.
Se ridică aceste restricţii de luni, 3 mai
Mai exact, prefectul Bucureştiului a dezvăluit că de luni 3 mai s-ar putea redeschide sălile de spectacol, cafenelele şi restaurantele. Deocamdată acestea se vor putea redeschide la o capacitate de 30%. Decizia se va lua având în vedere că se menține trendul descrescător de sub 3 la mia de locuitori.

„Mâine, având în vedere că se menține trendul descrescător de sub 3 la mia de locuitori, pentru această perioadă de observație de 48 de ore de la momentul de la care s-a trecut pentru prima dată sub 3 la mie, vom putea să luăm decizia de a permite stărilor de spectacol să funcționeze cu o capacitate de 30% și de asemenea restaurantelor și cafenelelor se deschide și la interior cu maxim de 30%”, a spus prefectul Capitalei, Alin Stoica, conform Antena 3.

Potrivit acestuia, aceste măsuri ar putea teoretic aplicat de luni dimineaţa în funcţie de modul în care se vor organiza operatorii economici.

Întrebat care ar fi următoarele etape dacă ne menținem pe trendul descrescător al infectărilor, prefectul Capitalei a spus că următorul prag este de 1,5 la mie. Atunci sălile de spectacol şi restaurantele vor putea să funcționeze cu capacitate sporită de până la 50%.

sursa

Citeste si...