Actualitate

Și procurorul din Caracal a fost REFRACTAR -Acesta ar fi refuzat ajutorul Direcției de Operațiuni Speciale (DOS), singura instituția care putea localiza cu precizie fata

Și procurorul din Caracal a fost REFRACTAR -Acesta ar fi refuzat ajutorul Direcției de Operațiuni Speciale (DOS), singura instituția care putea localiza cu precizie fataContinuă să iasă la iveală detalii incredibile despre incompetența autorităților în acțiunea din Caracal.

Astfel, potrivit declarațiilor senatorului Daniel Fenechiu, declarații făcute în exclusivitate pentru B1.ro, reiese faptul că procurorul de caz ar fi refuzat ajutorul Direcției de Operațiuni Speciale din Poliție (celebra DOS) în localizarea Alexandrei.

Astfel, potrivit lui Fenechiu, în timp ce încercau să localizeze casa criminalului, polițiștii din Caracal au cerut și ajutorul DOS.

Un polițist care avea un prieten în această structură i-a cerut ajutorul, dar când aceștia au ajuns la Caracal au fost trimiși acasă de procurorul de caz.

Acesta le-ar fi spus că dacă va avea nevoie de ajutorul celor de la Direcția de Operațiuni Speciale îi va contacta el.

DOS a făcut oricum localizarea și din raportul poliției reiese că aceștia s-ar fi întors la Caracal.

Ceea ce știu eu se rezumă la următoarele informații, băieții de la DOS, Direcția de Operațiuni Speciale, se întorceau dintr-o misiune pe care o aveau. Unul din polițiștii de la Caracal avea un cunoscut în echipa DOS și l-a sunat să îl ajute informal, în legătură cu localizarea casei monstrului acesta. Prietenul lui i-a spus: „Domnule, suntem în drum spre București, în scurtă vreme ajungem la Caracal”.

Înțeleg că procurorul de caz a fost extrem de refractar la toată povestea asta, spunând că dacă are nevoie o să apeleze el la DOS, eventual mâine.

Cu toate acestea cei de la DOS, în baza informațiilor pe care le-a dat polițistul din Caracal, prieten cu cel din DOS, au trimis informațiile la București unde se pare că adjunctul acestei structuri, un polițist pe nume Tatu, Dan Tatu, ar fi dat coordonatele în baza cărora ar fi fost localizată casa.

Asta e informația pe care o am.

Eu înțeleg că identificarea făcută de DOS s-ar fi făcut undeva în jurul orelor 18.00 – 19.00. „ a declarat pentru B1.ro senatorul Daniel Fenechiu.

În Raportul oficial al Poliției despre acest caz, făcut public de Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, se arată că până la urmă cei de la DOS au ajutat la localizarea fetei, dar undeva după ora 22:00.

În intervalul orar 22.00 – 01.00 (Vineri 26.07.2019): cu sprijinul DOS au fost efectuate activități specifice care au condus la stabilirea problemei tehnice privind identificarea locației de unde au fost efectuate apelurile la 112 (au fost utilizate 2 celule de emisie diferite), stabilirea celei mai probabile locații, stabilirea unei variante plauzibile a numărului de înmatriculare a autovehiculului utilizat de autor, precum și identificarea posesorului unui post telefonic derivat din dosar”, se arată în raport
Direcției de Operațiuni Speciale (DOS), alături de SRI, sunt singurele instituții din România care au capacitatea tehnică să ofere o localizare precisă a apelurilor telefonice în cazuri precum cel din Caracal.

În primul raport întocmit de Poliție în acest caz se arată că polițistul care a vorbit cu Alexandra în urma apelului la 112 a avut „o atitudine refractară” față de aceasta.

sursa

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *