Sport

Simona Halep a fost ceruta in casatorie!

Simona Halep a fost ceruta in casatorie!Simona Halep a revenit în România cu trofeul de la Wimbledon.

Îmbrăcată lejer, într-un costum sport alb, ea a fost așteptată pe Aeroportul Otopeni de foarte mulți fani.

Unul dintre ei a atras însă atenția tuturor.

Purta asupra lui un mesaj care a atras atenția mulțimii!

Pe Aeroportul Otopeni ea a fost așteptată de mulți fani, însă unul dintre ei a ieșit ușor în evidență pentru că purta o pancartă cu un mesaj uluitor: ”Simona, vrei să fii soția mea?”.
Simona Halep, campioană la Wimbledon, le-a mulțumit, luni, la întoarcerea în țară, tuturor celor care au sprijinit-o în carieră, de la antrenori la fanii care au susținut-o la meciuri, precizând că o să-și ia câteva zile să se odihnească și să se bucure de trofeu.
Vreau să mulțumesc familiei în primul rând pentru tot sprijinul, tuturor antrenorilor mei de când am început să țin o rachetă în mână, echipei mele, care este o echipă foarte bună, binențeles Federației pentru că fără ea nu prea știam ce înseamnă tenis și tuturor oamenilor care mă susțin, fanilor și oamenilor care își pun energia la meciuri și îmi transmit gândurile bune. (…) Consider că a fost meciul perfect, ziua perfectă, am vrut doar să-mi fac treaba și am avut șansa mea să câștig”, a declarat Simona Halep.

Cancan.ro

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *