Politica

Solicitarea DNA privind avizarea urmăririi penale în cazul lui Florian Bodog, dezbătută și votată în Senat

Senatul dezbate şi votează, miercuri, în plenul care va începe la 9:30, cererea DNA privind avizarea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.

Votul va fi secret, cu bile, conform site-ului Senatului.

Luni, Comisia Juridică din Senat a respins solicitarea DNA de începerea urmăririi penale a fostului ministru Florian Bodog

Amintim că, luni, senatorii din Comisia Juridică au respins solicitarea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, vu 6 voturi ”pentru”, 6 ”împotrivă” și 1 abținere.

„Nu s-a întrunit numărul de voturi pentru un raport favorabil sau nefavorabil pentru începerea urmării penale împotriva senatorului Bodog. Solicitarea procurorilor se va rediscuta în plen și aceasta va fi suspusă votului senatorilor”, a explicat Iulia Scântei, președinta Comisiei Juridice din Senat.

Anterior votului din Comisia Juridică, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat că senatorii social-democrați vor vota ”în conformitate cu raportul Comisiei juridice”.

”Vom vota în confrmitate cu raportul Comisiei juridice. Nu este corect pentru mine să mă antepronunţ când nu ştiu care va fi raportul acestei comisii. Decizia noastră este fermă de a vota în conformitate cu acest raport”, a decalarat Radu Oprea înainte de verdictul Comisiei Juridice.

sursa

Citeste si...