Sport

Someşul Someş Odorhei a învins la Bănişor şi e pregătită pentru derby-ul cu Rapid Jibou

Raul Porumb şi compania au câştigat şi jocul pe terenul celor de la ACS Bănişor ocupând un loc pe podium. Duminică, Someşul se pregăteşte pentru derby-ul de foc cu vecinii de la Rapid Jibou, altfel spus actualul lider al Ligii a IV-a şi campioana Sălajului

După ce a pierdut două puncte la Crişeni, Someşul Someş-Odorhei nu şi-a mai permis paşi greşiţi şi în deplasarea de la ACS Bănişor-Peceiu.

De data aceastea a jucat mult mai organizat şi a început tare, reuşind să deschisă scorul încă din minutul 3. Mihai Brînduşe a primit o pasă în adâncime de la Samuel Botiş, a scăpat singur cu portarul, reuşind să înscrie fără probleme.

Oaspeţii au dominat jocul şi şi-au mărit avantajul în minutul 31, prin Samuel Botiş, după o centrare bună în careu de pe partea stângă. Recitalul celor de la Someşul Someş-Odorhei a continuat şi în partea secundă, iar în minutul 57, scorul a devenit 0 – 3.

Raul Iliese a primit o minge în lateral, a rămas singur cu portarul şi a înscris cu un şut la colţul lung. La acest scor “zarurile” erau aruncate, dar ACS Bănişor-Peceiu a avut o răbufnire de orgoliu şi a reintrat în joc.

Cosmin Cuibuş a marcat în minutul 63 după un contraatac, ca în minutul 86, Răzvan Chiş să facă 2 – 3, fiind pe fază la o centrare în careu. Cu elan, gazdele au alergat după golul egalării, dar apărarea vizitatorilor nu a mai putut fi bătută.

S-a terminat 2 – 3, iar Someşul Someş-Odorhei este neînvinsă şi aşteaptă cu moral bun derby-ul zonal cu Rapid Jibou, care are loc duminică.

Someşul Someş-Odorhei se află pe locul 3, şi are şanse mari să termine turul de campionat pe podium.

sursa

Citeste si...

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *