Actualitate

Sorin Ovidiu Vântu se crede președinte: are un proiect de țară!

Textul de explicare al intențiilor Clubului pare a fi de pe site-ul Administrației Przidențiale sau al unui partid politic, pentru că SOV Club își asumă că este nici mai mult, nici mai puțin decât ”un proiect de țară”.

”Nu vă gândiți la planurile și promisiunile pe care le vând politicienii în fiecare campanie electorală, pentru ca să nu ducă niciodată nimic la bun sfârșit. Clubul de Business și Politică SOV înseamnă creuzetul în care se vor forja forțele națiunii pentru ca să răzbată prin mediocritatea și chiar prostia care conduce România pentru a repune valoarea la locul cuvenit: în capul mesei”, se arată în prezentarea proiectului.

Într-un stil care amintește de ironiile șfichiuitoare ale lui SOV, prezentarea Clubului spune că elitele trebuie puse în capul mesei nu pentru a sărbători, că nu avem ce, nu pentru a cheltui resursele națiunii, că acestea sunt deja amanetate, arvunite, împrăștiate, risipite, nu pentru glorie sau orgolii, că nu e timp pentru așa ceva, ”ci pentru a-i reda națiunii speranța și a-i reconstrui economia, sistemul de valori, educația, sănătatea și infrastructura de toate felurile”.
sursa

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *