Sport

Spania este noua campioană europeană U21

Spania este noua campioană europeană U21Spania a câștigat pentru a 5-a oară în istorie Campionatul European de tineret.

Ibericii s-au impus duminică pe Dacia Arena cu 2-1în finala cu Germania.

Spania și-a luat astfel revanșa pentru înfrângerea suferită în fața nemților în finala de la ediția precedentă, disputată în 2017.
Ibericii mici au început tare meciul şi au deschis scorul înca din minutul 7, prin reuşita lui Fabian Ruiz. Reprezentativa de tineret a Spaniei a intrat cu 1-0 la pauză şi s-a desprins pe tabelă abia în minutul 69. Dani Olmo a înţepat mingea peste Nubel, după ce portarul neamţ a scăpat în faţă şutul trimis de Fabian Ruiz, iar în tribune fanii ibericilor au declanşat fiesta.
În minutul 88, Amiri a redus din diferență și a readus speranța în tabăra germană, dar campioana en-titre nu a reușit să ducă meciul în prelungiri.

Pentru iberici, este a cincea oară când câştigă Campionatul European de Tineret, după titlurile din 1986, 1998, 2011 şi 2013 şi egalează astfel Italia la numărul de titluri câştigate la acest nivel.

După fluierul final, Fabian Ruiz a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.
Echipa de tineret a României a fost eliminată în semifinalale campionatului european de fotbal după ce a fost învinsă cu 4 la 2 de Germania.

Însă tinerii antrenaţi de Mirel Rădoi au reuşit o performanţă deosebită. Au calificat naţionala la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Tokyo, acolo unde nu am mai ajuns din 1956.

Tinerii fotbalişti au avut parte de o primire călduroasă pe aeroportul Otopeni.

Sursa

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *