Stiri Nationale si Internationale.

SUA nu vor putea împiedica Iranul să exporte petrol, afirmă șeful diplomației iraniene


SUA nu vor putea să împiedice Iranul să exporte petrol, a declarat ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, citat de un ziar iranian, relatează Reuters.

Oficiali americani au afirmat în ultimele săptămâni că intenționează să reducă exporturile de petrol ale Iranului la zero ca mijloc de a presa Teheranul să pună capăt programelor sale nuclear și de rachete precum și implicării în conflictele regionale din Siria și Irak.

“Dacă americanii vor să rămână cu această idee simplistă și imposibilă, ar trebui să știe și consecințele acesteia”, a spus Zarif. “Nu pot crede că Iranul nu va exporta petrol și alții vor exporta”, a spus ministrul iranian, care nu a specificat ce consecințe ar putea suporta SUA.

SUA au impus din nou marți sancțiuni împotriva Iranului, în condițiile în care administrația președintelui Donald Trump încearcă să sporească presiunea asupra Teheranului, după ce a retras în mod unilateral Statele Unite din acordul asupra programului nuclear iranian încheiat cu comunitatea internațională în 2015.

Donald Trump a declarat săptămâna trecută că dorește să aibă întrevederi cu reprezentanți ai conducerii iraniene, inclusiv cu președintele Iranului, Hassan Rouhani, oricând și fără condiții prealabile.

Șeful diplomației iraniene a mai subliniat miercuri, citat de postul public de știri IRINN, că în acest moment “nimeni nu poate avea încredere în SUA” și că, dacă până acum nimeni nu susținea Iranul, “acum toate țările lumii îl susțin”.

Reporterntv.ro

Distribuie


Lasă un răspuns