Actualitate

Timișoara, primul oraș mare din România în care se aplică carantina de noapte

Timișoara intră sub noi restricții după ce incidența îmbolnăvirilor a ajuns la 6,58 la mia de locuitori. Este primul mare oraș din România cu o rată atât de mare de infectare. În ședința de azi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, vor fi decise noile măsuri.

Într-o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă vor fi astfel stabilite noile măsuri restrictive. În preze,t în România, sunt 54 de localități care au depășit rata de infectare de 6 la mia de locuitori.

Timișoara, primul oraș mare în care se aplică carantina de noapte
Prefectul județului Timiș a vorbit, pe B1 TV, despre noile măsuri care se aplică în Timișoara, primul oraș mare din România în care revine carantina de noapte.
„Avem peste 6 la mie incidența, urmează să se aplice restricții de circulație pe timpul nopții în weekend, iar dacă va depăși până atunci 7,5 la ie, se vor aplica restricțiile de circulație toată săptămâna, după ora 20:00 și până la 05:00 dimineața.

Activitățile culturale sau recreativ sportive sau din zona industriei HoReCa se vor opri la peste 6 la mie”, a declarat prefectul județului Timiș, Ovidiu Drăgănescu, pe B1 TV.

Restricțiile de circulație pe timpul nopții, aplicate doar în cazul persoanelor nevaccinate
Prefectul județului a ținut să reamintească faptul că restricțiile de circulație pe timpul nopții se vor aplica doar în cazul persoanelor nevaccinate, cei imunizați în fața COVID-19 fiind excluși.

Categoria de persoane vaccinate poate circula în timpul nopții, fără să fie nevoiți să respecte măsurile de carantină și circulând în baza certificatului verde digital.

„Restricții de circulație, pe timpul nopții, între 20:00 și 05:00 dimineața, atât la incidența de peste 6 la mie cât și la incidența de peste 7,5 la mie nu se aplică persoanelor vaccinate. Acestea trebuie să aibă asupra lor certificatul verde”, a mai adăugat prefectul.

Deși Timișoara a depășit 6 la mie, nu toate școlile vor intra în online:

„Cu școala este o situație aparte, deoarece stabilirea scenariilor de prezență fizică sau școala online se face în fiecare zi de vineri. Doar 20 de școli, din șase localități vor intra în școala online”, a mai explicat Ovidiu Drăgănescu, pe B1 TV.

Noi restricții de circulație pe timpul nopții se vor aplica și în județul Ilfov, începând de luni.

Citeste si...