Extern

LONDRA-Doi morti si trei raniti

Doi tineri au fost ucişi şi alţi trei bărbaţi au fost răniţi la Londra vineri seară şi în cursul nopţii, într-o serie de atacuri care aparent nu au legătură între ele, a anunţat poliţia britanică.
Până în prezent au fost arestate 14 persoane, majoritatea cu vârste sub 20 de ani, printre ele şi o fată.

Primul incident a avut loc la Wandsworth (sud-vestul Londrei), unde un tânăr de 18 ani a fost înjunghiat mortal, câteva minute mai târziu la Plumstead (sud-estul oraşului) un alt tânăr în vârstă de 19 ani fiind ucis de gloanţe.

Încă un bărbat a fost înjunghiat, dar a supravieţuit, la Brixton (partea de sud a Londrei), alţi doi bărbaţi fiind răniţi în urma unei încăierări în care s-au folosit arme albe.

Primarul Londrei, laburistul Sadiq Khan, s-a declarat ”dezgustat” de acest nou val de agresiuni în oraşul său devenit notoriu pentru gradul de insecuritate.

Anul trecut au fost consemnate 132 de crime în capitala britanică, iar pentru anul în curs numărul acestora a ajuns la 55.

Edilul Londrei a cerut guvernului conservator să renunţe la reducerea bugetului alocat poliţiei şi să creeze o unitate specială pentru combaterea acestor agresiuni.

Sursa Romaniatv.net