Actualitate

Yasmina a fost victima metodei Loverboy

Tot mai multe fete sunt ademenite de traficanți cu metoda Loverboy. Mai exact, tinerele sunt seduse, făcute să se îndrăgostească și mai apoi obligate să se prostitueze.
Promisiunea pentru o viaţă mai bună fără doar şi poate. Traficanţii, de fapt, exploatează nişte vulnerabilităţi ale victimelor: o comunicare deficitară cu familia, fie potenţiale abuzuri în familie, fie părinţi plecaţi de acasă sau copiii lăsate în grija unor rude.
Tânărul de 20 de ani este unul dintre mulți alții care obișnuiesc să seducă fete, iar mai apoi le transformă în sclave sexuale. Yasmina s-a îndrăgostit de traficant, iar apoi a fost exploatată.Individul a obligat-o să practice prostituția în țară, dar și în străinătate, în Germania.
Să nu ne cedăm actele de identiate, daca totusi o facem să păstrăm o copie. Să păstrăm legătura cu persoanele apropiate şi să avem inclusiv un fel de cuvânt parolă de risc”, a declarant Sorin Stănică, comisar șef.

„În perioada aprilie – iunie 2022, persoana bănuită ar fi exploatat persoana vătămată, pe care ar fi obligat-o să practice prostituţia în țară (în municipiile București și Cluj-Napoca) și în străinătate (Germania), și-ar fi însuşit cvasitotalitatea sumelor de bani obținute de aceasta din practicarea prostituției”, a declarat un ofițer BCCO

Toate acestea au dus-o pe Yasmina în pragul disperării și au împins-o la un gest extrem. Tânăra a decis anul trecut, în vară, să își pună capăt zilelor și s-a aruncat în gol de la etajul 5.

wowbiz.ro