Actualitate

TRAGEDIE INGROZITOARE! Groaza in Bucuresti, intregul Circ a ars impreuna cu toate cele 11 animale, si doi tigri!

Clipe de groaza in Bucuresti, un circ intreg a ars in flacari, 11 animale au fost arse, relateaza www.romaniatv.net.

Cladirea intreaga a luat foc, iar animalele care se aflau in el, Circul Globus a ars.

UPDATE: „Clădirea Circului „Globus” care a luat foc joi dimineață era destinată animalelor retrase din activitate iar în respectivul spațiu nu au fost stocate materiale inflamabile”, a declarat managerul instituției de spectacole, Victor Coman.

„N-au fost stocate acolo furaje și materialele inflamabile.

Pur și simplu, acoperișul și tavanele, fiind din lemn, au luat foc”, a spus Victor Coman, potrivit Agerpes. Managerul a susținut că, potrivit primelor informații, focul ar fi izbucnit dintr-o încăpere goală.

„Va fi o anchetă a pompierilor, ei ne vor spune cauza exactă.

Din ce am discutat cu oamenii care au fost acolo în clădire, mi-au zis că focul, culmea, ar fi izbucnit dintr-o încăpere în care nu era nimeni și nu era nimic în priză acolo.

Au avut stingătoare, au avut mijloace de stingerea incendiului portabile, însă din păcate acolo în zonă nu este un hidrant cu un furtun de pompieri”, a afirmat Coman.

 

„Din păcate, am moștenit un număr foarte mare de animale cu care nu se mai poate lucra. Acolo erau și cinci tigri siberieni care fuseseră dresați de Ștefan Pleșoianu”, a amintit directorul Circului „Globus”.

El a precizat că o parte dintre aceste animale au fost relocate în grădini zoo din țară.

„Anul trecut am dat doi lei și doi tigri la Grădina Zoologică din Brașov, un mascul de cămilă albă și urma ca în perioada următoare să mai găsim doritori și să le găsim cămin”, a menționat Coman.

Potrivit acestuia, la fața locului se află veterinari ai Circului, dar și de la Grădina Zoologică.

„Am luat legătura și cu Grădina Zoologică, cu Anca Oprea, cu care suntem într-o relație foarte bună”, a afirmat el, informând că cei trei tigri care au supraviețuit vor fi relocați temporar la Grădina Zoo din Capitală.

„O să facem un report detaliat și o să îl trimitem la Primăria Municipiului București”, a anunțat Victor Coman.

UPDATE: Incendiul a fost stins, anunţă România TV, însă în zonă încă se vede un fum gros.

În total au murit 11 animale, printre care doi tigri, potrivit postului tv.

 

 

 

Citeste si...