Actualitate

Un bărbat din Arad și-a înjunghiat soția de mai multe ori, apoi s-a aruncat de la etajul 4

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din municipiul Arad și-a înjunghiat soția de mai multe ori, apoi s-a aruncat de la etajul patru al blocului. El a murit, iar femeia a ajuns la spital conştientă, cu plăgi multiple prin tăiere.

Arad: Un bărbat și-a înjunghiat soția, apoi s-a aruncat de la etaj

„Astăzi, în jurul orei 14,20, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre un scandal în familie, într-un imobil (apartament de bloc) de pe raza municipiului. S-a stabilit că un bărbat de 39 de ani şi-ar fi atacat soţia cu un cuţit, după care s-ar fi aruncat de la etajul 4 al blocului. Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul bărbatului, femeia fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis IPJ Arad, citat de Agerpres.

Acum se fac cercetări la fața locului. Primele date arată că soții nu erau într-o stare conflictuală mai veche, totul fiind cauzat de un conflict spontan. Ancheta continuă în acest caz.

Femeia înjunghiată a ajuns la Spitalul Județean Arad conştientă, cu plăgi multiple prin tăiere.

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *