Actualitate

Un bărbat și-a ucis fosta concubină și pe fiul ei, apoi a încercat să se sinucidă

O femeie din județul Argeș și fiul ei, în vârstă de 15 ani, au fost omorâți, duminică, suspectul principal fiind fostul concubin al acesteia. Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă.

Dublă crimă în județul Argeș. Agresorul, la spital după ce a încercat să se sinucidă

Dubla crimă a fost comisă în zona bisericii din satul Drăghici, comuna Mihăeşti.

Polițiștii ajunși la fața locului au găsit întâi trupul neînsuflețit al copilului, care prezenta leziuni în zona capului. Ulterior a fost descoperit și cadavrul femeii, în curtea bisericii, având o rană adâncă la gât, informează Agerpres, care citează surse judiciare.

Agresorul a fost imobilizat de poliţişti în timp ce încerca să se sinucidă, provocându-şi tăieturi cu cuţitul în zona gâtului.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Piteşti, fiind în stare gravă. El se află acum în operație, dar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş fac acum cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

sursa

Citeste si...