Actualitate

Un copil de 10 ani a ajuns la spital după ce mama sa l-a bătut cu fierul de călcat

Un copil de 10 ani a ajuns la spital după ce mama sa l-a bătut cu fierul de călcatUn copil de zece ani a fost găsit de către un echipaj de poliţie în gara de la Bârlad având numeroase echimoze pe corp. Băiatul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde a spus cadrelor medicale că a fost bătut de către mama sa cu un fier de călcat.

Poliţia şi Protecţia Copilului Vaslui au declanşat o anchetă și pe numele femeii a fost întocmit dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale.

Băiatul de zece ani a afirmat faţă de cadrele medicale că a fost bătut de către mama sa pe motiv că nu-i spunea „mamă”, după ce femeia s-a recăsătorit.
Sesizaţi de către Poliţie, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au intervenit în acest caz, urmând ca, odată cu externarea băiatului, acesta să fie internat într-un centru de plasament.

De asemenea, un frate de-al copilului, în vârstă de patru ani, a fost scos din familie şi dat în plasament la familia extinsă.

„Rolul instituţiei noastre într-o astfel de situaţie se limitează la acompanierea copilului în fiecare etapă judiciară pentru asigurarea confortului psiho-emoţional şi a dreptului copilului. S-a constatat o situaţie de risc pentru copii în cadrul familiei naturale privind securitatea acestora, ceea ce a determinat demersul instituţiei de a prelua cei doi copii în sistemul de protecţie socială”, a precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Libertatea.ro

 

Citeste si...