Actualitate

Bărbat lovit de trăsnet în timp ce culegea ciuperci

Un bărbat în vârstă de 49 de ani a murit după ce a fost lovit de trăsnet în timp ce culegea ciuperci. Tragedia s-a petrecut într-o pădure din judeţul Bihor.
Bărbat lovit de trăsnet în timp ce culegea ciuperci. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Bărbatul în vârsta de 49 de ani se afla împreună cu un tânăr de 30 de ani la cules de ciuperci, într-o pădure din judeţul Bihor. Cei doi au fost surprinşi de furtună, iar bărbatul de 49 de ani a fost lovit de un fulger. Tânărul de 30 de ani a sunat imediat la 112.

Sâmbătă, 1 octombrie a.c., în jurul orei 21.05, poliţiştii Secţiei nr.10 de Poliţie Rurală Ştei au fost sesizaţi în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, de la un bărbat de 30 de ani, din comuna Lunca, judeţul Bihor, că, în timp ce se afla într-o pădure de pe Valea Vărătecului, pe raza comunei bihorene Lunca, un bărbat de 49 de ani, din comuna Lunca, cu care se afla se afla împreună la cules de ciuperci, ar fi fost lovit de trăsnet, fiind inconştient”, informează Poliţia judeţeană Bihor.

Potrivit sursei citate, tânărul în vârstă de 30 de ani nu a mai aşteptat ambulanţa şi l-a dus chiar el la spitalul din localitatea Ştei. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, fiind declarat la scurt timp decesul.

Cauza exactă a morţii urmează să fie stabilită după ce se va face necropsia. Potrivit poliţiştilor, nu există suspiciunea ca bărbatul să fi fost victima vreunei infracţiuni.

sursa