Extern

Directorul OMS cere anchetă cu privire la o eventuală scăpare a coronavirusului dintr-un laborator din China

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a vorbit marți, în briefingul asupra raportului din Wuhan, despre o anchetă a experților cu privire la ipoteza unei ”scăpări” a coronavirusului dintr-un laborator din China. Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că specialiștilor nu li se permite accesul la „date brute”.

Directorul OMS cere o nouă anchetă în privința orginii coronavirusului

În perioada 14 ianuarie – 9 februarie, mai mulți experți s-au aflat în Wuhan, China, pentru a cerceta originea coronavirusului, dar raportul rezultat e privit cu circumspecție, în condițiile în care autoritățile chineze nu au dat specialiștilor acces la datele complete.

Echipa a ajuns la concluzia că e puțin probabil ca virusul să fi scăpat din laborator. Totuși, „aceasta (ipoteză) necesită o cercetare mai aprofundată, probabil în cadrul unor noi misiuni cu experţi specializaţi, pe care eu sunt gata să le desfăşor”, a declarat Ghebreyesus.

„Vreau să fiu clar: în ceea ce privește OMS, toate ipotezele rămân pe masă”, a punctat acesta, potrivit BBC.

Directorul OMS a mai spus că experții care au efectuat misiunea în China s-au plâns de „dificultăţi în accesarea datelor brute”.

Declarația a fost făcută într-un briefing în care statele membre au primit informații despre raport, înainte de publicarea sa oficială.

Experții care au mers în China și au redactat raportul susțin că e posibil ca SARS-CoV-2 să se fi transmis de la animal la om printr-un animal intermediar pe care, însă, nu l-au putut identifica.

sursa