Politica

Valeriu Gheorghiţă a anunțat când vom putea renunța la măștile de protecție

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat că oamenii vor putea renunța la măștile de protecție în momentul în care se va ajunge la un grad ridicat de imunizare colectivă, iar specialiștii vor constata că nu circulă tulpini ale coronavirusului care să nu fie acoperite de vaccin.

Valeriu Gheorghiţă, despre măștile de protecție

„Când vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranță atunci se poate renunţa la utilizarea măştilor de protecţie”, a declarat medicul militar, pentru Antena 3.

Gheorghiță a ținut apoi să precizeze că masca purtată corect ne protejează și de alte infecţii cu transmitere respiratorie. De altfel, cazurile de gripă au fost mai puține anul acesta și pentru că oamenii au folosit măștile.

Amintim că, recent, Ministerul Sănătăţii a avertizat că măştile cu supapă nu sunt recomandate în actualul context de epidemie deoarece supapa permite virusurilor să treacă.

„Tipurile de măşti recomandate sunt: măştile care acoperă în întregime nasul şi gura; măştile din ţesătură cu cel puţin două straturi, care se pot spăla şi refolosi; măştile care au o sârmă de metal la nivelul nasului şi care nu permit astfel ieşirea aerului prin partea superioadă a măştii; măştile care se aşază bine pe părţile laterale ale feţei şi care nu prezintă spaţii pe unde pot pătrunde/elimina particule”, a mai transmis Ministerul.

sursa

Citeste si...