Politica

Valeriu Gheorghiță: Toate persoanele mai mari de 18 ani pot să se programeze pentru vaccinarea cu AstraZeneca.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat marți că ridicarea limitei de vârstă la vaccinarea cu serul de la AstraZeneca a condus la ridicarea gradului de ocupare a locurilor în centrele de vaccinare.

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea cu AstraZeneca și efectul produs de ridicarea limitei de vârstă

„Legat de extinderea recomandărilor de vaccinare cu vaccinul produs de compania Oxford-AstraZeneca. După cum știți, ieri a fost anunțat printr-un comunicat oficial faptul că, în urma întrunirii Comisiei științifice și a Grupului medical din cadrul Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea, la care am avut răspunsul Ministerului Sănătății, respectiv Comisia științifică de specialitate, și punctul de vedere al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, s-a decis, în baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, a datelor disponibile științifice și a demersului efectuat de celelalte țări europene, ridicarea limitării de vârstă de la categoria 55 de ani. Practic, s-a renunțat la această limitare, așa încât toate persoanele cu vârsta de peste 18 ani, în momentul de față, pot să se programeze pe centrele de vaccinare în care distribuim vaccinul de la compania AstraZeneca, respectându-se evident criteriile de eligibilitate, conform etapei de vaccinare în care fiecare persoană se află”, a declarat Valeriu Gheorghiță, într-o conferință de presă desfășurată marți.

De la ridicarea limitei de vârstă, s-au programat peste 59.000 de persoane, iar mai mult de jumătate dintre acestea aveau peste 65 de ani, a precizat oficialul.

„Pot să vă spun că din cursul serii precedente, de când a fost operaționalizată această cerință în platforma de programare, deci practic s-a ridicat această limitare, s-au programat aproximativ 59.522 de persoane până la ora 8 dimineața. Mai mult de jumătate dintre aceste persoane aveau vârsta peste 65 de ani, deci practic a crescut gradul ocupare a locurilor în centrele de vaccinare unde este distribuit vaccinul de la compania AstraZeneca”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

sursa

Citeste si...