Politica

Valeriu Zgonea a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

Valeriu Zgonea a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executareValeriu Zgonea a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia aparține Tribunalului București și nu e definitivă.

Procesul lui Zgonea a ajuns, săptămâna trecută, la final, iar procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru politicianul acuzat de corupție și trafic de influență.

Dosarul a fost trimis în instanţă de procurorii anticorupție Ploieşti în ianuarie 2018, iar pe parcurs au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.
Apoi, mai arata arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă de peste 60 de mii de lei, contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.
Conform DNA, pe 22 aprilie 2013, „ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu”.

Potrivit aceluiași rechizitoriu, factura a fost întocmită în favoarea unei societăţi comerciale, cu scopul de a putea deduce ulterior cheltuielile.

sursa

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *